CNA a respins contestația OTV privind reducerea licenței. Postul mai emite până pe 28 septembrie

CNA a respins contestația OTV privind reducerea licenței. Postul mai emite până pe 28 septembrie
Publicat: 24/04/2012, 18:32
Actualizat: 24/04/2012, 21:57

CNA a respins în ședința de joi solicitarea OTV de reanalizare a sancțiunii prin care Consiliul a decis înjumătățirea licenței televiziunii lui Dan Diaconescu, fapt pentru care postul mai poate emite până pe 28 septembrie 2012.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat în ședința de joi o solicitare a societății Ocram Televiziune SRL, care deține licența OTV, de reanalizare a sancțiunii aplicate marți. Membrii CNA au decis cu unanimitate de voturi respingerea solicitării, fără ca să se mai rediscute cazul.

„Nu s-a modificat nimic, s-a comunicat postului OTV decizia de reducere a valabilității licenței, așa cum fusese stabilit. Postul are obligația ca, în această seară, să o comunice public, de la ora 19.00 la ora 19.10, astfel încât și publicul să știe care au fost motivele pentru care s-a luat această decizie”, a declarat după votul consiliului, pentru MEDIAFAX, Răsvan Popescu, președintele CNA.

CNA a aplicat, marți, OTV cea mai drastică sancțiune posibilă – înjumătățirea licenței audiovizuale -, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel postul mai poate emite până pe 28 septembrie.

Sancțiunea – cea mai severă pe care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) o poate aplica conform Legii audiovizualului – a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, și a fost adoptată cu șapte voturi „pentru” și unul „împotrivă” (Mihai Mălaimare).

De asemenea, sancțiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în lunile noiembrie, decembrie 2011 și ianuarie 2012. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru „viitorul președinte al României” Dan Diaconescu, dar și pentru formațiunea politică pe care acesta o conduce – Partidul Poporului.

Decizia de sancționare a OTV cu înjumătățirea perioadei licenței televiziunii a fost aplicată în baza articolului 95 din Legea audiovizualului.

Licența audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013, fapt pentru care înjumătățirea perioadei licenței sale face ca televiziunea lui Dan Diaconescu să mai poată emite până pe 28 septembrie 2012, după cum au spus membrii CNA.

CNA a stabilit această sancțiune drastică după ce, în ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, Consiliul a aplicat OTV următoarele sancțiuni: o somație publică, o amendă de 5.000 de lei, una de 10.000 de lei, una de 50.000 de lei, două de 100.000 de lei. Aceste amenzi au fost urmate de o decizie de întrerupere a emisiei obișnuite a OTV pentru 10 minute, între orele 19.00 – 19.10 (stabilită de CNA pe 4 octombrie 2011), o altă decizie de întrerupere a emisiei televiziunii lui Dan Diaconescu, tot pentru 10 minute, în același interval orar (aplicată de CNA pe 19 ianuarie 2012), dar și o decizie de întrerupere a emisiei OTV pentru trei ore, între orele 18.00 – 21.00 (stabilită de CNA pe 15 martie).

Prezent la ședința de marți a CNA, Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV și realizator al emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, a spus că nu a făcut publicitate politică în emisiunile sale.

„Nu sunt membru în PPDD, nu am nicio funcție în PPDD. În emisiunile mele au fost prezenți și alți reprezentanți ai altor partide”, a spus Dan Diaconescu. Acesta a precizat că el dă doar numele acestui partid PPDD. „Nu am nicio legătură directă în acte și nu pot fi invocat într-un asemenea raport (raportul de monitorizare al CNA, n.r.)”, a spus Dan Diaconescu.

El a precizat că problemele pe care le are cu CNA vin ca urmare a „luptei” pe care o are cu Traian Băsescu, dar și ca urmare a faptului că membrii CNA sunt reprezentanții unor partide politice.

„Este o luptă între mine și Traian Băsescu, iar dumneavoastră vă lăsați folosită de Traian Băsescu”, i-a spus Dan Diaconescu Narcisei Iorga, membru al CNA.

„Eu visez la un CNA format din oameni de televiziune”, a mai spus Dan Diaconescu.

În final, el i-a rugat pe membrii CNA să judece obiectiv cazul său și să respecte libertatea de exprimare a jurnaliștilor.

După discuția cu Dan Diaconescu, membrii CNA au decis, însă, să aplice OTV cea mai drastică sancțiune posibilă -înjumătățirea licenței audiovizuale-, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel postul mai poate emite până pe 28 septembrie. Licența audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013, fapt pentru care înjumătățirea perioadei licenței sale face ca televiziunea lui Dan Diaconescu să mai poată emite până pe 28 septembrie 2012, după cum au spus membrii CNA.

Ulterior, dacă dorește ca OTV să mai poată emite, Dan Diaconescu trebuie să ceară CNA prelungirea licenței.

Dan Diaconescu mai deține însă o televiziune – Direct Digital TV (DDTV).

Pe de altă parte, joi, în fața clădirii în care, la etajul al șaselea, se află birourile Consiliului Național al Audiovizualului, peste 600 de persoane au protestat nemulțumite de faptul că instituția a decis că OTV nu va mai putea emite din 28 septembrie. Protestul lor nu a fost autorizat de Primăria Capitalei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună